Yasmina Reza

Artă

Drama

SPRE BILETE
Videó bezárása

Artă
Yasmina Reza

Celebra comedie Artă de Yasmina Reza - în regia lui Barabás Árpád, o producţie a Teatrului Orăşănesc din Târgu Secuiesc - revine pe scena Teatrului Tamási Áron, unde va avea trei reprezentaţii, în zilele de 19, 20 şi 21 septembrie. Spectatorii din Sfântu Gheorghe au toate motivele să nu rateze întâlnirea cu un spectacol pe un text care a luat toate premiile importante din Franţa, Anglia şi SUA (de pildă, Premiul Moliere pentru Cel Mai Bun Autor, Premiul Tony pentru Cea mai Bună Piesă) şi care, după premiera din 1995, de la Paris, a fost tradus în peste 30 de limbi şi a fost montat pe scene din întreaga lume.
Născută la Paris, dintr-un tată pe jumătate iranian şi o mama evreică din Ungaria, Yasmina Reza a studiat sociologia şi arta dramatică, a jucat câţiva ani în diverse companii de teatru, dar a renunţat la meseria de actriţă şi s-a dedicat scrisului, Artă fiind piesa prin care a trecut graniţele şi a ajuns în atenţia teatrului american. Construită pe replici savuroase şi scurte monologuri, Artă este o piesă despre prietenia dintre trei bărbaţi, povestea lor având forţa de a provoca spectatorii de pretutindeni la o confruntare, plină de umor, cu un tablou complet alb, dar în care vor descoperi eternele urme de ipocrizie şi de gelozie ce pun la încercare orice prietenie.

Spectacole
FEB
27
Mi
19:00
Artă
Teatrul Tamási Áron - Sala Kamara
Bilete epuizate
 
FEB
28
J
19:00
Artă
Teatrul Tamási Áron - Sala Kamara
Bilete epuizate
 
MAR
3
D
19:00
Artă
Teatrul Tamási Áron - Sala Kamara
Bilete aici
 
MAR
5
Ma
19:00
Artă
Teatrul Tamási Áron - Sala Kamara
Bilete aici
 
ARTIŞTI, ACTORI

Marc László Zsolt Lung
Serge József Kolcsár
Yvan László Kiss

Regia: Árpád Barabás
Scenografie şi costume: Gellért Szűcs-Olcsváry
Dramaturgie: Katalin Deák
Sufleor şi regizor tehnic: Emőke Veress

Browserul dvs. este învechit

Pentru buna funcționare a paginii de web vă rugăm reîmprospătați-l REÎMPROSPĂTARE ACUM

×