Gala de deschidere TIFF 2017

Regele Belgiei

Cinema

SPRE BILETE
Videó bezárása

King of the Belgians, comedia scrisă şi regizată de Peter Brosens şi Jessica Woodworth, deschide oficial cea de-a 16-a ediţie a Festivalul Internaţional de Film Transilvania vineri, 2 iunie, de la 20.45, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Duo-ul de succes din lumea filmului independent revine cu o poveste irezistibilă ce ia forma unui mockumentary foarte apreciat de critici şi de public.

În timpul unei vizite de stat în Turcia, regele Belgiei află că, în lipsa lui, ţara pe care o conduce s-a divizat. Decide să se întoarcă acasă, dar o furtună solară afectează toate reţelele de telecomunicaţii. Fără telefon şi-n imposibilitatea de a zbura către Belgia, dar cu puţin ajutor din partea unui regizor englez şi a unui formaţii feminine bulgare de muzică populară, părăseşte ţara şi pleacă în aventura vieţii sale, într-un road trip nebun prin Balcani.

Personajele pitoreşti din film vor fi pe scena TIFF, iar una dintre surprizele serii va fi concertul "Sirenelor de la Marea Neagră", formaţia feminină fictivă din film, în frunte cu Nina Nikolina, vedetă a muzicii populare în Bulgaria. Grupul din film este format din cântăreţe selectate din coruri faimoase din ţara vecină: The Mistery of the Bulgarian Voices, câştigător al unui Grammy în 1990, Ansamblul Filip Kutev şi Slavey Quartet.

Invitaţi speciali la gala de deschidere vor fi şi regizoarea şi scenarista americană Jessica Woodworth, protagonistul filmului - "regele" Peter Van den Begin, actorii Titus de Voogdt şi Lucie Debay, alături de Eka Bichinashvili, autoarea costumelor, şi scenografa Sabina Christova. "King of the Belgians este o încântătoare farsă despre contradicţiile monarhiei, ale Belgiei şi ale Balcanilor", scrie Variety. Filmul a avut premiera sold-out la Festivalul de la Veneţia şi a călătorit ulterior la Busan, Valladolid, Sao Paolo, Hamburg sau Salonic.

În timpul unei vizite de stat în Turcia, regele Belgiei află că, în lipsa lui, ţara pe care o conduce s-a divizat. Decide să se întoarcă acasă, dar o furtună solară afectează toate reţelele de telecomunicaţii. Fără telefon şi-n imposibilitatea de a zbura către Belgia, dar cu puţin ajutor din partea unui regizor englez şi a unui formaţii feminine bulgare de muzică populară, părăseşte ţara în travesti şi pleacă în aventura vieţii sale, într-un road trip nebun prin Balcani.

Spectacole
GALERIE
Browserul dvs. este învechit

Pentru buna funcționare a paginii de web vă rugăm reîmprospătați-l REÎMPROSPĂTARE ACUM

×