TIFF Official Party: Concert Loredana

Festival

SPRE BILETE
Videó bezárása

Un moment aparte va fi TIFF Official Party în Form Space, pe 9 iunie, de la ora 23:00. Loredana va concerta la Cluj, într-un tribut adus regretatului compozitor Adrian Enescu, la mai puţin de un an de la dispariţia sa. Bună seara, iubite, O inimă de 16 ani sau Un buchet de trandafiri sunt câteva dintre melodiile care i-au adus succesul, toate fiind semnate de Adrian Enescu. Acesta i-a remarcat vocea pe când avea doar 16 ani, compunându-i în 1988 primul album, Bună seara, iubite, unul de referinţă în muzica pop autohtonă, vândut în peste 1,5 milioane de exemplare. Adrian Enescu şi-a dedicat mai bine de 40 de ani muzicii, iar de numele său se leagă peste 65 de filme. În 2013, TIFF i-a oferit Premiul întreaga carieră, iar în 2017, muzica lui se întoarce la Cluj, în interpretarea celei care îi datorează cel mai răsunător debut de pe scena muzicii româneşti. În cadrul acestei petreceri oficiale TIFF, după concert, publicul va putea socializa şi petrece cu invitaţi speciali ai festivalului.

Spectacole
Browserul dvs. este învechit

Pentru buna funcționare a paginii de web vă rugăm reîmprospătați-l REÎMPROSPĂTARE ACUM

×