West meets East - Enescu, Menuhin, Shankar

50 de ani de la legendarul proiect al lui Yehudi Menuhin şi Ravi Shankar

Muzică clasică

SPRE BILETE
Videó bezárása

Un concert-eveniment, un mariaj muzical între Orient şi Occident, ce aduce în premieră în România o muzică rară, creată acum 50 de ani din îmbinarea stilului clasic occidental cu cel indian.

Alexandru Tomescu vă invită să îl însoţiţi pe drumul parcurs de către doi artişti de renume internaţional: violonistul Yehudi Menuhin şi sitaristul Ravi Shankar. Proiectul lor, "West meets East", temelie a stilului World, a generat o muzică nouă din împletirea ragas-urilor indiene cu melosul european, reuşind să inspire timp de cinci decenii melomanii din toata lumea.

Muzica albumelor "West meets East" a fost compusă în cea mai mare parte de Ravi Shankar, pe baza unor ragas-uri indiene, concentrate la dimensiunea unor melodii occidentale. Yehudi Menuhin a completat creaţia lui Shankar în cursul pregătirilor, contribuind la formarea unui sound cât se poate de ... est-european, cu o melancolie şi o visare pe care o regăsim, uneori, în muzica lăutarilor din colţul nostru de lume.

Tot Menuhin a adăugat proiectului Sonata nr. 3 pentru vioară şi pian de George Enescu "în caracter popular românesc", considerând-o una din lucrările muzicii occidentale cele mai apropiate de modul de concepţie şi de interpretare a muzicii orientale. Alegerea a fost şi un omagiu adus de Menuhin dascălului său din tinereţe.

Albumele "West meets East" au constituit unul din marile succese ale casei EMI, apărând în milioane de exemplare pe toate meridianele. Primul dintre ele a câştigat în 1968 Premiul Grammy pentru cea mai bună muzică de cameră.

Odată cu dispariţia lui Ravi Shankar şi a lui Yehudi Menuhin, a dispărut şi această muzică din sălile de concert, împreună cu manuscrisele proiectului celor doi buni prieteni. Cel puţin, până acum…

La 50 de ani de la prima audiţie, Alexandru Tomescu va readuce la lumină muzica lui Shankar, Menuhin şi Enescu, într-o formulă excepţională:

Udhai Mazumdar la tabla (percuţii indiene), este discipol al lui Ravi Shankar, format în tradiţia milenară indiană, locuind împreună cu maestrul şi avându-le colege de generaţie pe Anoushka Shankar şi pe Norah Jones. L-a însoţit pe Shankar în concerte memorabile pentru Familiile Regale Britanică şi Suedeză, şi a cântat alături de Zakir Hussain la concertul aniversării de 75 de ani a maestrului său. A concertat în India, Franţa, Italia, Elveţia, Germania, Ungaria, România, Rusia, Ucraina, Mongolia, Vietnam şi Indonezia. Mazumdar va avea un rol important în readucerea la viaţă a muzicii lui Shankar, ce include o importantă componentă de improvizaţie, conform şcolii clasice indiene.

Udhai Mazumdar va fi însoţit de discipolii săi, Rohan Dasgupta la sitar şi Bhaskar Das la bansuri (flaut de bambus), doi tineri maeştri în curs de afirmare şi continuatori ai moştenirii lui Ravi Shankar.

Sînziana Mircea va completa echipa de muzicieni, susţinând partitura de pian pe care acum 50 de ani o interpreta Hepzibah Menuhin, sora lui Yehudi. Sînziana este o tânără pianistă multipremiată, care se afirmă pe scenele din Europa, SUA, China şi Japonia, printre care Carnegie Hall New York, St. Martin-in-the-fields Londra, Tokyo Metropolitan Theater.

Tineti legatura cu noi www.jazzmine.world
www.facebook.com/jazzmine.world

Spectacole
Browserul dvs. este învechit

Pentru buna funcționare a paginii de web vă rugăm reîmprospătați-l REÎMPROSPĂTARE ACUM

×