Fraţii Grimm

Croitoraşul cel viteaz

Poveste

SPRE BILETE
Videó bezárása

Văzând cât de îndrăgit a fost de către copii si părinţi, spectacolul "Albă ca Zăpada" al Teatrului Ţăndărică Bucureşti , ne-am hotărât să le trimitem o scrisoare frumoasă şi să îi invităm din nou la Cluj! Au calculat în agenda lor încărcată festivalele, turneele internaţionale la care vor participa, premierele, şi au găsit un loc şi pentru noi!

Aşadar, ne vor bucura cu povestea "Croitoraşul cel viteaz", o adaptare după Fraţii Grimm.
Figura principală a poveştii este un croitor sărac, ale cărui întâmplări încep când, supărat că nu-l lasă să mănânce liniştit, omoară cu un prosop şapte muşte. Câţi dintre noi se pot lăuda cu asemenea ispravă, chiar dacă am vorbi doar despre muşte !? :)

Încântat de fapta lui, coase pe brâu propoziţia "Şapte dintr-o lovitură". Ei bine, micul croitoraş, cu încredere în el, traversează o mulţime de peripeţii pline de haz, se descurcă de minune cu uriaşii "fioroşi ", dovedind că a fi de ispravă nu are de-a face cu inăltimea, ci cu isteţimea!

La spectacolul pus în scenă de Ţăndărică, noutatea vine din grafica şi animaţia digitală, special concepute şi gândite pentru acest spectacol si care se pliază pe mânuirea păpuşilor, pe accentele muzicale şi pe elementele scenografice.

Durata spectacolului : 60 minute.
Recomandat copiilor cu vârsta între 3 şi 10 ani.
Vă aşteptăm cu drag !!

Spectacole
NOV
19
D
11:00
Croitoraşul cel viteaz
Casa de Cultură a Studenţilor, Cluj-Napoca
Indisponibil
 
NOV
19
D
17:00
Croitoraşul cel viteaz
Casa de Cultură a Studenţilor, Cluj-Napoca
Bilete aici
 
Browserul dvs. este învechit

Pentru buna funcționare a paginii de web vă rugăm reîmprospătați-l REÎMPROSPĂTARE ACUM

×