Ana Ripka-Rus

Povestea lui Bine-Rău

Recomandat copiilor: 4+

Program pt familie

SPRE BILETE
Videó bezárása

Spectacolul Povestea lui Bine-Rău este o adaptare după Alb-Negru sau Trista poveste a prinţesei din Cel Mai Mic Regat de Ana Ripka Rus.

Să ne imaginăm pentru o clipă că lumea e pictată în alb şi negru. Fericirea doarme într-un sertar alb, tristeţea, într-unul negru. Iubirea are petale albe, speranţa - aripi albe, frica are umbre negre şi tot aşa. Dar ce ne facem când lumea aceasta e invadată de culori, de nuanţe? Cum deosebim lucrurile frumoase de cele urâte? Ce culoare are binele atunci? Dar răul? Copiii care râd, jucându-se împreună?În Povestea lui Bine-Rău, ne aşteaptă multe alte întrebări de acest fel. Dar tot acolo, pe tărâmul Celui Mai Mic Regat, ne vom întâlni cu mica prinţesă şi prietenul ei, bufonul. Alături de ei vom afla toate răspunsurile despre lumea din jur, despre frumuseţe, despre dezamăgire, despre emoţiile pe care nu le-am înţeles până acum. Şi poate, pe parcursul drumeţiei pe acest tărâm, vom descoperi că e prea greu - şi uneori nedrept - să împărţim lumea în doar două, bine şi rău, când există atât de multe altele care să ne bucure. În fond, nu putem vorbi doar despre bine sau doar despre rău. Aşa că haideţi să vorbim despre Bine-Rău.

la evenimentele recomandate copiilor 4+, spectatorii sub 2 ani nu plătesc bilet

Spectacole
ARTIŞTI, ACTORI
Regizor: Cătălin Mardale

Distribuţie: Alina Mişoc, Oana Nemeş, Bogdan Gontineac şi Paul Sebastian-Popa

Browserul dvs. este învechit

Pentru buna funcționare a paginii de web vă rugăm reîmprospătați-l REÎMPROSPĂTARE ACUM

×